Abaţia benedictină, descoperită în punctul arheologic „Cetatea Turcească”, de lângă oraşul Pâncota, datează din epoca medievală timpurie a secolului XIII.
Nici un vot
Se încarcă...Istorie
Prima menţiune documentară a oraşului Pâncota se află în cronicile lui Marki Şandor, care precizează că pe locul unde se găseşte actuala aşezare, în anul 1216, se afla o abaţie benedictină. Această abaţie este unul din edificiile cele mai timpurii ale creştinismului local, dar despre existenţa ei apar informaţii abia la începutul secolului al XIII-lea.
În anul 1217 este atestat Andreas, stăpânul abaţiei. Populaţia alogenă se afla sub jurisdicţia abatelui şi a patronului. Judecata putea fi realizată doar de abate şi numai în cazuri speciale de către rege. În cadrul ctitoriilor private era necesar acordul special al regelui.
Documentul din 1217 ne dezvăluie că în acea perioadă exista un proces în care erau implicaţi doi locuitori din Pâncota, respectiv Rolanda şi Lorenz. În cadrul acestei judecăţi apare pentru prima dată menţionată abaţia benedictină. Informaţia s-a păstrat prin intermediul documentului “Regestrum Varadiense” care conţine documentele proceselor juridice şi ale judecăţilor divine desfăşurate la Oradea.
În prima etapă a existenţei sale, Abaţia aparţinea de Arhidiaconatul Şombol, aşezare dispărută pe parcurs, situată între Mâsca şi Galşa pe un loc pe care localnicii îl numesc astăzi “Jimbolia”. În jurul anului 1322 arhidiaconatul din Şombol îşi mută sediul la Pâncota, cuprinzând în aria sa de influenţă toate localităţile din jur: Agriş, Cuvin, Covâsînţ, Şiria, Galşa, Mâsca, Măderat, Tauţ, Iermata, Şicula, Şimand şi altele.
Curiozităţi
Abaţia benedictină cu hramul Sfintei Fecioare este menţionată documentar şi în anul 1219, precizând că abatele de aici acţionau şi ca judecător în procesele localnicilor. Prin urmare, locuitorii din Pâncota au intentat proces unor aşa-numiţi Rolanda şi Lorenz care le-au provocat o pagubă de două mărci. Judecata a fost oficiată de abatele de Pâncota şi de către stăpânul patronal al acestuia, Andreas, prezent fiind şi George de Cenad. Rolanda şi Lorenz au fost supuşi judecăţii. Cu toate că tipul judecăţii divine nu este precizat, se presupune că era vorba de judecata focului. Procedura consta în faptul că inculpatul trebuia să ducă un fier înroşit greu de 3 uncii pe o distanţă cuprinsă între 9 şi 12 paşi. După cum se poate deduce din “Regestrum” şi alte documente ale vremii, cei doi inculpaţi Rolanda şi Lorenz au fost achitaţi.
În Transilvania primele procese împotriva vrăjitoarelor au fost înregistrate în secolul al XIII-lea. Regestrum Varadiense menţionează rezumatul unor pricini judecate în holul catedralei din Oradea. Martorii jurau pe mormântului regelui Ladislau cel Sfânt, iar modul de stabilire a dreptăţii sau a vinovăţiei a fost proba focului sau a fierului încins (ordalium).
În acest loc a exitat în secolul al XII-lea o mănăstire benedictină, în jurul căreia pare să fi fost realizată o impunătoare fortificaţie din pământ, prevăzută cu mai multe rânduri de valuri şi şanţuri.
Cercetările efectuate pe la mijlocul sec. XIX au scos la suprafaţă ruinele unei bazilici pe coloane, de tip oriental, din secolele X-XI. Edificiul descoperit prezintă un decor bogat, fiind construit în interiorul unei fortificaţii de pământ preexistente.
Biserica a fost reclădită în secolul al XIII-lea şi lărgită în secolul al XIV-lea.
În interiorul ei au fost identificate 58 de morminte cu un inventar bogat: accesorii vestimentare, cruciuliţe şi pinteni. Au fost descoperite şi următoarele obiecte speciale: fragment de inel din bronz, 6 catarame din fier întregi sau fragmentare, mărgele, pandantive, nasturi, cuţite, un vârf de săgeată, ghiulele de dimensiuni mici.
