Ansamblul Castelului Konopi este localizat la marginea satului Odvoş, comuna Conop. Edificiul nobiliar este atestat documentar între anii 1650-1700, clădirea fiind transformată după anul 1800. Ansambul Castelului Konopi este alcătuit din fosta reşedinţă nobiliară a familiei Konopi, parcul înconjurător, respectiv clădirea capelei Konopi.
Castelul a aparținut familiei nobiliare de origine maghiară Konopi şi datează din perioada anilor 1650 – 1700. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost asediat de către ţăranii răsculaţi. Reşedinţa nobiliară de proporţii considerabile a fost restaurată la începutul secolului al XIX-lea.
Ultimul urmaș al familiei Konopi, Baronul Coloman Konopi (1880-1947), a fost inginer și cercetător agricol, fiind inventator al grâului de Conop. Înainte să decedeze l-a înfiat cu drepturi depline pe colaboratorul său, Gheorghe Lenghyel, conferindu-i astfel titlul de Baron.
După anul 1800, edificiul a fost transformat, redându-i-se stilul neoclasic. Elementele arhitecturale cele mai valoroase se găsesc pe faţada clădirii. O frumoasă scară urcă spre terasa spaţioasă, străjuită de coloane cu capiteluri decorate în stil corintic, care susţin un fronton bogat ornamentat. De pe terasă se poate pătrunde în fostul salon al castelului, în formă dreptunghiulară. În jurul castelului se întinde un spaţios parc în care întâlnim brazi, platani, goruni şi arbuşti ornamentali.