Ansamblul Castelului “Kover Appel” este situat la numărul 116, în centrul localităţii Fântânele, fiind atestat documentar în anul 1824. Ansamblul nobiliar este alcătuit din clădirea conacului, anexele gospodăreşti şi un deosebit parc dendrologic.
Castelul Kover Appel, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, mai precis din jurul anului 1824, dată la care familia baronului Kover primeşte moşia localităţilor Fântânele (Engelsbrunn) şi Tisa Nouă (Wiesenhaid). Conacul este construit de baronul Antal Kover.
De-a lungul timpului, conacul nobiliar a fost reşedinţa mai multor familii de moşieri, printre care Kover, Apple şi spre sfârşit familia de Porcia, duce şi conte de Brugnera şi Práta, în a cărei posesie se va afla până la naţionalizarea din anii 1950.
Baronul Appel provine dintr-o familie care a primit titlu nobiliar în data de 28.02.1654. Printre membrii familiei de moşieri, József Appel a fost judecător la Curtea de Apel a comitatului Torontal.
Baronul Todor Kövér (de Réthát/Tisa Nouă), în anul 1781, a cumpărat localitatea Tisa Nouă de la trezorerie, el şi familia fiind înnobilată la data de 17.08.1804, de către regele Frederic I. Din această familie de moşieri, János Kover a fost din anul 1834 subprefect al comitatului Timiş, fiind numit, în 1841, secretar la cancelaria Curţii Regale. Mai târziu a fost şi preşedintele Tribunalului din Timişoara, apoi judecător la Curtea de Apel Regală. Lajos Kover (1825-1863) a fost locţiitor al procurorului comitatului Timiş şi moşier la Fântânele, iar din 1851 a devenit dramaturg şi redactor. Ákos Kover a fost jude la Vinga. În ciocnirile revoluţionare din 1848-1849, baronul Vincze Kover este împușcat în valea localităţii Tisa-Nouă.
Baronul Porcia (duce şi conte de Brugnera şi Práta). - Familie originară din Friaul, primul strămoş cunoscut fiind Vecelletus, care a fost în 1179 comandantul armatei patriarhului de Aquilea. La data de 19.11.1689 împăratul german a acordat contelui Antal Ferencz Porcia titlul de duce. Dintre urmaşi Aladár s-a născut la Belinţ (1875), iar contele Lajos Porcia este moşier la Fântânele după anul 1900.
Edificiul a fost realizat în stil neoclasic. Faţada castelului este pompos ornamentată, fiind dominată de scările monumentale şi terasa acoperită, foarte spațioasă. În partea opusă, spre curte, s-a menţinut intactă o altă terasă, prevăzută cu o intrare acoperită, destinată trăsurilor, cu oaspeţi ce vizitau adesea familia nobiliară. Castelul este înconjurat de un parc dendrologic spaţios, în care se găsesc numeroşi arbori decorativi, reprezentativ fiind nucul american.