Biserica romano-catolică ”Sfânta Treime” Vinga

bookmark

Biserica “Sfânta Treime” de rit romano-catolic este localizată în satul Vinga, la nr.87, fiind realizată în stil neogotic. Clădirea bisericii datează din anii 1890-1891.

1 Steluţă2 Steluţe3 Steluţe4 Steluţe5 Steluţe Nici un vot
Se încarcă...

Istoric

Locuitorii comunei sunt în mare parte de origine bulgară, veniţi în secolul al XVIII-lea din teritoriul Bulgariei datorită asupritorilor turci. În toamna toamna anului 1741, se stabilesc în localitatea Vinga  125 de familii de etnici bulgari.

În anul 1749, comunitatea bulgară îşi ridică o mănăstire şi o biserică.

După 150 de ani colonia de bulgari număra aproape 5000 de suflete, iar biserica a devenit neîncăpătoare. Anul 1880, este momentul în care la o adunare obştească se propune şi se aprobă zidirea unei noi biserici mai încăpătoare. Proiectul noului templu acceptat de localnici este realizat de către arhitectul vienez Reiter Eduard. Timp de zece ani se adună fondurile necesare de la cetăţeni, astfel încât contribuţia benevolă a acestora a ajutat la pregătirea materialului necesar construcţiei.

În data de 30 iunie, 1890, sunt demarate lucrările pentru construcţia noii biserici, conduse de inginerii Antony Toma şi Hostalek Carol.  În data de 14 august, 1891, clădirea este acoperită.  Peste alte zece luni, lucrarea este finalizată integral. În data de 12 Iulie 1892 locuitorii din Vinga participă la ceremonia de sfinţire şi inaugurare a noii biserici, eveniment oficiat de episcopul Dessewffi Alexandru.

În perioada Marelui Război (1914-1919) patru dintre clopote au fost cedate în interes militar. Se rămâne cu primul clopot ce datează din anul 1976 şi cântăreşte 330 de kilograme. Mai târziu se vor adăuga 2 clopote mai mici. Ultimele reparaţii au fost efectuate între anii 1988-1989.

Arhitectură

Clădirea are forma unei cruci duble. Interiorul  templului este dotat cu nouă altare (“Sfânta Treime” fiind altarul principal, iar celelalte altare: “Sfintele Cruci”, “Sfântul Iosif”, “Maica Domnului”, “Sfântul Petru”, “Sfântul Anton”, “Sfântul Mihai”, “Inima lui Isus”, “Maica Îndurerată”), decorate cu 43 de statui din lemn. Toate aceste statui au fost executate de sculptorul tirolez Rungaldier Iosif şi echipa sa.

Cele două candelabre din lemn au fost donate de sculptorul Rungaldier Iosif, iar baptisteriul (din marmură și lemn) a fost donat de episcopul Dessewffy Alexandru. Geamurile şi vitraliile au fost confecţionate de Kriszter Ioan din Budapesta; orga pneumatică, instalată în 1914 de Wegenstein şi fiul său, are 30 de regiştri şi 1800 de tuburi. În turnul din dreapta s-au instalat trei clopote din fosta biserică şi două aduse din Timişoara.

Curiozităţi

  • Muncitorii voluntari au prelucrat cărămida manual, aproximativ 3.000.000 bucăţi, arzând-o în cuptoarele aflate la marginea localităţii Vinga. Pentru ridicarea bisericii, au muncit zilnic 15-45 de meseriaşi, respectiv 50-150 de cetăţeni voluntari.
  • În centrul localităţii Vinga, lângă clădirea primăriei, se află şi astăzi ruinele fostei Fabrici de ciocolată din Vinga. Bomboanele erau invenţia lui Teodor Draskovits, un localnic din Vinga care, în perioada interbelică şi-a lansat afacerea cu ciocolată, construind o fabrică cu peste 100 de angajaţi. Pentru a-şi consolida publicitatea, Draskovits oferea periodic cutii cu bomboane de ciocolată personalităţilor vremii sau autorităţilor. În semn de apreciere, în 1937, arădeanul a primit o scrisoare de mulţumire tocmai de la Majestatea Sa Regele Mihai I.
  • Pe bolta bisericii sunt inscripţionate următoarele cuvinte în latină: „ Ad Moream Dei Gloriam” adică „Întru Preamărirea Lui Dumnezeu”.
  • În stînga altarului se află însemnul privilegiilor acordate comunei Vinga de către împărăteasa Maria Tereza pe care scrie „Sigillum civitas privilegiatae Theresiopoliensisa”.

Comentarii