C. N. „Moise Nicoară”

1869 – 1873 / Piaţa Bibici Margareta 1 / Monument istoric

bookmark

Clădirea Colegiului Naţional „Moise Nicoară” Arad găzduieşte colegiul cu acelaşi nume, care este şi astăzi una dintre cele mai bune şcoli din Arad. Având o tradiţie de peste 130 de ani, colegiul a format foarte mulţi oameni remarcabili.

1 Steluţă2 Steluţe3 Steluţe4 Steluţe5 Steluţe 4 vot(uri), media: 5.00
Se încarcă...

Istoric

Istoria Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad a început în anul 1707, când călugărul de origine bavareză, Camil Nöffrich, a deschis prima școală elementară („școala începătoare”) într-­un imobil din oraş. Apoi, de-­a lungul veacurilor, în condițiile în care populația școlară creștea, s-­a impus constituirea unui nou local. Cu o parte din fondurile Fundației „Margareta Bibics”, la care s­-a adăugat o contribuție substanțială a statului, între anii 1869-1873 s-­a construit actualul edificiu școlar.

Lucrările de construcție au fost conduse de arhitectul Lajos Jiraszek, după planurile arhitectului Josef Diecher din Budapesta. La 5 octombrie 1919, localul vechiului gimnaziu a devenit Liceul „Moise Nicoară”, primul liceu românesc de băieți din Arad. Mulți dintre elevii care s-au format la această școală au ajuns să fie personalități de prim rang în cultura românească: profesori universitari, doctori în științe, literați, medici, ingineri, juriști, economiști, unii dintre ei fiind membri ai Academiei Române.

Edificiul a fost introdus pe lista oficială a monumentelor de arhitectură în anul 1955. În cu anul școlar 2000 – 2001, instituţia a luat numele de Colegiul Național „Moise Nicoară”. Aceasta a continuat, prin rezultatele deosebite obținute de elevii săi, tradiția de școală de elită.

Dată fiind importanţa acestei instituţii de învăţământ, Primăria Municipiului Arad a iniţiat un proiect pentru accesarea de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, destinat modernizării. Astfel, constructorii au păstrat elementele arhitecturale originale, dar au introdus şi elemente moderne la structura şi noile dotări ale clădirii.

Arhitectură

Clădirea este construită în stil renascentist. Intrarea, scările principale și sala festivă sunt caracterizate de elemente în stil predominant baroc.

Curiozităţi

În anul școlar 1850 – 1851, gimnaziul funcționa cu 7 clase, iar din cei 204 de elevi ai școlii, 55 erau români. Inițial, obiectele de studiu s-­au predat în limba latină, apoi în germană, în timp, acestea din urmă fiind înlocuite cu limba maghiară.

Printre absolvenţii și elevii remarcabili ai liceului sunt: Moise Nicoară, Ioan Slavici, Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Emil Monţia, Atanasie Marienescu, Tiberiu Popoviciu, Caius Iacob, Valeriu Novacu, Mircea Stănescu.

Sumar

  • Colegiul Naţional „Moise Nicoară” este și în prezent una dintre cele mai bune şcoli din Arad.
  • Liceul „Moise Nicoară” a fost primul liceu românesc de băieți din Arad, inaugurat în anul 1919.
  • Inițial, obiectele de studiu s-­au predat în limba latină, apoi în germană, în timp, acestea din urmă fiind înlocuite cu limba maghiară.
  • Numeroși absolvenți ai acestei școli au ajuns personalități de prim rang în cultura românească, unii dintre ei fiind membri ai Academiei Române.
  • În anul școlar 2000 – 2001, instituţia a luat numele: Colegiul Național „Moise Nicoară”.
  • La inițiativa Primăriei Municipiului Arad, Colegiul a beneficiat de fonduri europene pentru modernizare.

Linkuri utile

Obiective turistice similare

Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” este situat la intrarea principală în axul Bulevardului Revoluţiei. Aici au loc, pe lângă stagiunile trupei de teatru, evenimente cultural-artistice.

Palatul Cultural

Palatul Cultural din municipiul Arad este unul din edificiile reprezentative ale oraşului, în incinta căruia funcţionează astăzi Complexul Muzeal Arad şi Filarmonica de Stat Arad.

Palatul Andrenyi

Palatul Andrenyi este situat în centrul orașului, pe Bulevardul Revoluţiei, în apropierea Palatului Administrativ. Acesta adăpostește sălile de curs ale Palatului Copiilor din Arad.

Comentarii