Castelul Teleki–Mocsony este localizat în satul Căpâlnaş, element al ansamblului nobiliar alcătuit din vechea reşedinţă, anexele gospodăreşti, precum şi parcul dendrologic. Castelul Teleki-Mocsony datează din anii 1850 – 1900.
Documentele vremii indică anul 1853 când domeniul Căpâlnaș a intrat în posesia familiei Mocsony, fiind achiziţionat de către Ioan Mocioni de Foen de la familia Zichy, contra sumei de 260.000 florini.
Palatul va fi ridicat abia între 1876-1879, sub patronajul Ecaterinei Mocioni – fiica lui Ioan Mocioni de Foen - și a soţului său, Mihai Mocioni.
Eugen Mocioni decedează subit în anul 1901, prin urmare Alexandru Mocioni va lua în grijă văduva şi cei cinci copii minori ai fratelui său, de care se va ocupa până la moartea sa, în 1909.
Palatul de la Căpâlnaş urmează să fie locuit de Therezia Mocioni şi de fiica sa, Ecaterina Mocioni (1883-1959), alături de soţul său, contele Eugen Teleki (1881-1947). Aceştia vor avea doi copii, o fată care va muri într-un accident tragic, la vârsta de doar 3 ani și un fiu, Eugen „Bubi” Teleki. Contele Teleki a murit în 1947 fiind înmormântat în parcul palatului, alături de fiica sa. Iar imediat după instalarea regimului comunist, domeniul nobiliar trece în proprietatea statului, iar familiei i se va interzice să vizitete proprietatea şi mormintele. Atât biblioteca palatului cât şi colecţia de fluturi a contelui au fost distruse.
Din nefericire palatul a fost golit și transformat în sanatoriu TBC pentru copii și apoi în spitalul de psihiatrie care funcţionează şi în prezent. Într-un final, domeniul Teleki-Mocsony a fost retrocedat.
Palatul Teleki-Mocsony, constituie elementul-central al întregului ansamblu, remarcându-se printre primele proiecte ale arhitectului vienez Otto Wagner. Planurile palatului au fost întocmite în 1867 de arhitectul vienez amintit mai sus, iar de execuţia lucrărilor efective s-a ocupat arhitectul Kallina Mór, responsabil şi de cripta familiei Mocioni, ridicată pe domeniul din Foeni. De menţionat, edificiul nobiliar este proiectat după modelul Micului Trianon din Versailles, fiind pusă în evidență de parcul dendrologic înconjurător. Tot în cadrul ansamblului nobiliar, cu caracter intim și proiectată într-un stil romantic cu vegetație abundentă, alei sinuoase și un pârâu amenajat, se înscrie şi locul ce găzduieşte de atâţia ani monumentele funerare ale familiei Teleki.
Structura palatului se înalţă de la un plan de bază aproximativ pătrat și se dezvoltă de-a lungul unui demisol, a două etaje și a unei șarpante mascate. Cel mai important element, ce adaugă un plus de valoare artistică monumentului, este decorația. În timp ce soclul este pus în evidență de un bosaj puternic, iar partea superioară se remarcă cu o dantelărie de ornamentații: profile, stucaturi, baluștrii.
Ferestrele de la parter, cu o deschidere mai amplă și un rol reprezentativ aparte, sunt tratate mai prețios, cu ancadrament cu fronton, cu balustradă din fier forjat și cu mascheroni cu chip feminin, aflați în cheia golului. Ferestrele de la etaj sunt mai puțin pretențios tratate, însă prezintă de asemenea ancadrament și mascheroni cu cap de leu.
Fațada principală, de acces dinspre poartă, este cea mai bogat ornamentată. Se remarcă o terasă amplă cu scări monumentale, o balustradă din fier forjat și urne decorative. Fațada principală este evidenţiată prin cele patru coloane grandioase, montate din blocuri din marmură și decorate cu bogate capiteluri corintice. Clădirea este finisată la exterior majoritar cu tencuială ocru, specifică perioadei și zonei de construcție.
Structura interioară a palatului are în centru sala bibliotecii, ce găzduia una dintre cele mai valoroase biblioteci private ale Imperiului Austro-Ungar. La parter, biblioteca este precedată, înspre accesul principal, de un salon de onoare. Cele câteva corpuri de iluminat, mobilierul din lemn masiv și șemineele încă păstrate în palat, confirmă imaginea somptuoasă a reşedinţei nobliare din epoca sa de glorie.