Grupul Şcolar Forestier funcţionează în clădirea „Castelului Nopcsa”. Clădirea cu două nivele a fost construită la intersecţia secolelor XVIII-XIX. în stilul conacelor de provincie de către familia conte Zselánszky.
Actualul Grup Şcolar Forestier funcţionează în clădirea „castelului Nopcsa”. Clădirea cu două nivele a fost construită la intersecţia secolelor XVIII-XIX. în stilul conacelor de provincie de către familia conte Zselánszky. Clădirea poartă numele unei familii renumite în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea, Nopcsa sau Nopcea. Potrivit paginilor de istorie locală clădirea ar fi fost locuită o perioadă de un personaj legendar în zona Ardealului, Laszlo Nopcsa zis și Față Neagră.
Așadar, una dintre cele mai notorii personalităţi ale familiei Nopcsa (Noapte) a fost baronul Laszlo Nopcsa. Despre el se spune că a fost celebrul tâlhar Faţă Întunecată, un fel de haiduc, care noaptea îi ataca pe nobilii bogaţi pentru a-i ajuta pe cei săraci. La fel ca și legendarul Robin Hood, „Faţă Neagră” purta o mască pe faţă pentru a nu fi recunoscut.
Aceste informații detailate au fost redate pentru întâia dată de scriitorul maghiar Jokay Mor, care publicase un roman intitulat „Sărmanii bogaţi”, cu un mare succes în anii 1860. Cum era de așteptat, personajul principal era baronul Hatzegy, care de fapt făcea trimitere la tâlharul „Faţă Neagră”.
Jokay Mor plasase în roman tot felul de aluzii transparente și date reale, care făceau ușor identificabilă identitatea personajului principal. Astfel stând lucrurile familia Nopcsa a intentat două procese scriitorului maghiar, procese pe care însă nu le-a câştigat.
În final, Laszlo Nopcsa a dispărut definitiv de la castelul său din Săcel, loc în care nu s-a mai întors niciodată. A murit în anul 1883 la Deva, loc în care s-a retras după îndelungi procese în instanță. A fost îngropat în cripta familiei din Fărăcădinul de Jos, de lângă Haţeg, iar domeniul său a fost apoi dăruit (după anul 1920) generalului francez Berthelot, comuna respectivă purtându-i și astăzi numele.
Sub poarta mare, boltită se opreau trăsurile proprietarilor şi musafirilor. Faţada clădirii de stil clasicist este dominată de patru coloane, pe deasupra cărora s-a construit balconul bogat ornamentat. Se mai remarcă şi ornamentaţia particulară a ferestrelor de la etaj.
Primul titlu de Baron a fost primit în anul 1855 de către Alexius Nopcsa, al doilea în anul 1856 de către Ladislaus Nopcsa, iar în 1874 titlul s-a extins asupra întregii familii devenind ereditar. Ladislaus Nopcsa, s-a născut în anul 1794, la Fărcădinul de Jos și a fost una dintre cele mai controversate figuri ale vremii.
Vasile, după cum îi spuneau românii sau Laszlo, cum era numit de maghiari, a ocupat poziția de Comite Suprem al Hunedoarei între anii 1833 și 1848 atunci când, datorită revoluției și a poziției sale anti-maghiare, și-a prezentat demisia la Deva, în fața revoluționarilor unguri.
A participat, convins fiind de Episcopul Andrei Șaguna, la Marea Adunare Națională de la Blaj, alături de prietenul său George Barițiu și a fost ales să facă parte, ca vicepreședinte, din delegația română care trebuia să transmită la Viena revendicările ardelenilor. Ca urmare a acestor fapte, revoluționarii unguri i-au devastat și incendiat castelul de la Zam, acolo unde, din pasiune pentru istoria românilor, colecționa piese arheologice de pe teritoriul Comitatului.
În anul 1860, autorul maghiar Jókai Mór a scris un roman intitulat „Sărmanii bogați” în care prezenta un baron extrem de bogat și de influent care conducea în secret o bandă de tâlhari, jefuind nobilimea maghiară și transporturile de aur trimise din minele Apusenilor către Viena, care se numea Hațeghi.
Baronul din carte, supranumit Față Neagră pentru că își acoperea fața cu o mască atunci când jefuia, corespundea trăsăturilor Baronului Vasile Nopcsa. În epocă, acesta a avut de suferit din partea aristocrației maghiare datorită acestei asemănări, motiv pentru care a plecat pentru o vreme la Viena și a intentat procese în justiție scriitorului maghiar, pentru calomnie.
Prima Biserică romano-catolică din Aradul Nou a fost construită de şvabii colonizaţi aici. Pe acelaşi loc a fost construită actuala clădire în stil baroc ce datează între anii 1812-1821.
Clădirea este cea mai veche casă de locuit din municipiu. A fost ridicată în anul 1725, pentru scurt timp slujind ca mânăstire franciscană, apoi devenind parohia comunităţii romano catolice.
Statuia Sfântului Florian din Aradul-Nou este printre puținele statui, cu o asemenea reprezentare simbolică, care au pătruns în regiunea de vest a teritoriului actual al României.