Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti. Mănăstirea a fost edificată între anii 1760-1762 din donația unică a episcopului Sinesie Jivanovici (1751-1768) pentru a fi folosită de urmașii săi în scaunul episcopal al Aradului. Muzeul mănăstirii cuprinde o valoroasă colecţie de obiecte de artă bisericească, icoane pe lemn din secolul al XVII-lea, cărţi, manuscrise, veşminte şi alte obiecte de cult, multe cu valoare de patrimoniu.
Mănăstirea Sfântul Simion Stalpnicul este un lăcaș de cult din municipiul Arad, situat în cartierul Gai. A fost ridicată între anii 1760-1762 de către episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768) care l-a folosit pe meșterul arădean Egidius Ioanovici. Complexul, care cuprinde reședința episcopului, o biserică și anexe gospodărești, a fost construit în stil baroc; ansamblul a fost îmbogățit prin aducerea bisericii de lemn din Seliștea de Mureș. Acest așezământ reprezintă un monument al arhitecturii românești pe Valea Mureșului din secolul al XVIII-lea. La acea vreme, mănăstirea se înfăţişa ca un ansamblu alcătuit dintr-un conac (reşedinţa pe timp de vară a episcopului), o biserică şi anexe gospodăreşti.
Mănăstirea a constituit de-a lungul vremii un loc de închinare şi alinare sufletească pentru numeroşi credincioşi, astfel încât, la marile praznice, sute de pelerini din întreg Banatul îşi îndreaptă paşii spre aşezământul monahal de la marginea Aradului. În prezent, aşezământul este organizat ca mănăstire de maici.
Întregul complex arhitectonic urmează un plan în forma literei u, are fațada de răsărit bogat ornamentată, cu un acoperiș piramidal; în interior împărțirea este caracteristică bisericilor ortodoxe. Altarul adăpostește rămășițele pământești ale episcopilor arădeni.
În anul 2011, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit noua biserică a mănăstirii, închinată Maicii Domnului, mult mai încăpătoare, de dimensiunile unei adevărate catedrale. Biserica nouă poartă hramurile: „Veșmântul Maicii Domnului“, „Brâul Maicii Domnului“ si „Acoperământul Maicii Domnului“, ce se sărbătoresc la 2 iulie, 31 august și 1 octombrie. În prezent, acest așezamânt monahal este organizat ca mănăstire de maici.
Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti.
Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti.
Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ este un reprezentativ monument din secolul al XVII-lea din vestul țării și, totodată, un veritabil centru de rezistență al Ortodoxiei românesti.