Hanul „Birtul Mare” din Hălmagiu

Istoric

În epoca medievală în târgul Hălmagiului a existat şi o cetate fortificată. Se presupune, că această cetate medievală era construită pe Dealul Frumos din localitate.

Cetatea Hălmagiului, fiind un puternic pilon de apărare a acestor locuri între secolele XVI – XVlll, a fost cucerită şi distrusă în anul 1706, datorită răscoalei antihabsburgice din anii 1703–1711.

Reşedinţa domeniului se afla, în decursul secolului al XVIII-lea, pe locul actualului cămin cultural din Hălmagiu. În  anul 1764, întregul domeniu trece în posesia familiei Bethlen care se instalează într-un nou castel, transformat ulterior în “Birtul Mare”, având în decursul istoriei mai multe întrebuinţări: han, staţie de poştalion, cazarmă austriacă, casă de comerţ, restaurant, hotel etc.

Această clădire cu etaj şi ziduri groase a găzduit, în cei peste 230 de ani de existenţă, personalităţi marcante printre care şi pe Avram Iancu. Aici l-a întâlnit în 1871 pe Avram Iancu, avocatul arădean D. Păscuţiu.

Legenda locului spune că pe vremuri Hanul “Birtu Mare” din Hălmagiu avea o sală de petreceri, fiind cel mai vestit han din această regiune. În decursul timpului, aici au fost găzduite persoane marcante pentru istoria naţională: Avram Iancu avea o cameră închiriată anual. Chiar şi marele poet naţional, Mihai Eminescu a poposit în această clădire. Istoria menţionează că în anul 1868 a avut loc o întrevedere între Avram Iancu şi Mihai Eminescu, în urma căreia ar fi luat naştere poemul “Geniu Pustiu”.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, clădirea hanului avea două turnuri laterale cu rol de pază. Practic, hanul reprezenta una din porţile de intrare şi de ieşire din vechiul Hălmagiu, în spatele clădirii desfăşurându-se târgul. La mijlocul secolului al XIX-lea funcţiona cazarma trupelor austriece, clădirea fiind utilizată şi ca temniţă, aici fiind arestat şi încarcerat revoluţionarul român Avram Iancu.

Curiozităţi

• Localitatea Hălmagiu este menţionată pentru prima dată în 1444, iar apoi în 1451, ca reşedinţă a unui voievodat românesc, condus de voievodul Moga.
• În anul 1450, preotul Simion din Hălmagiu traduce cele patru evanghelii creştine în limba slavonă, înscriindu-se în primele manifestări literare realizate în partea de vest a României.
• Din această epocă se păstrează în curtea actualului cămin cultural o movilă de pământ, unde se pot observa urmele unei vechi biserici bizantine (probabil din secolul al XV-lea) ale cărei planuri şi ruine se puteau distinge cu uşurinţă acum un secol. Biserica, ce poate fi asemănată cu catedrala reşedintei voievodale, a fost şi un puternic centru cultural al regiunii.
• În faţa clădirii cu nr. 113 din localitate se găseşte şi astăzi “Piatra Cinzaiului”. Se spune că pe această piatră erau executate pedepsele corporale aplicate iobagilor, din ordinul “Domeniului”. Scaunul domnesc era investit cu dreptul sabiei (ius gladii), de asemenea acesta putea să pronunţe şi sentinţa capitală.
• Familia nobiliară Bethlen, conte de Iktár: este o familie nobiliară străveche, despre care există atestare documentară încă din anul 1258, fiind proprietari la Ictar încă din 1365, până în anul 1552. Din familie Gergely a fost din 1458 ban de Severin, din 1464 căpitanul cetăţii Jdioara, iar Domokoş a fost între 1468-1476 voievodul Transilvaniei şi din 1478 ban de Severin.