Mormântul lui Ioan Petranu

Istoric

Născut în 1893 în comuna Şiria, Arad, fiul lui Ioan Petranu, fost profesor de teologie la Preparandia greco-ortodoxă, Coriolan va urma liceul în Arad iar în 1911 se află pentru o scurtă perioadă la Budapesta unde începe studiile juridice şi cele referitoare la istoria artelor. Student al Școlii Vieneze de Artă între 1913 și 1918, a fost preocupat constant de arta românească din Transilvania. El distingea două categorii: arta nobiliară și arta populară, iar studiile sale s-au referit la ambele domenii.

În activitatea sa a fost influențat de scrierile profesorului său, Josef Strzygowski, adoptând metoda acestuia de a înlocui documentele scrise ca surse primare cu materialul vizual al monumentelor. Tot de la acesta a adoptat conceptul de „Kunstwollen”, provenit de la Riegl, devenit central în opera lui, pe care și-a bazat teoria privitoare la originalitatea artei românești din Transilvania, privită ca expresie a unei forțe imanente creatoare.

Teoria lui Strzygowski privitoare la originele etnografice ale artei îi facilitau lui Petranu demonstrarea continuității românilor în bazinul carpatic. A încercat să stabilească o relație între arta națională românească și dezvoltarea generală a istoriei artei, transferând metodele de studiu folosite în cercetarea artei occidentale la arta națională.

În 1937, Coriolan Petranu de la Universitatea din Cluj și Leontin Ghergariu au cercetat știintific Biserica de lemn din Bocșa ce urma să fie dărâmată, începand cu 31 mai 1937. Biserica era deja închisă de o jumatate de an, deoarece exista pericolul prabușirii
Este numit membru al Comitetului permanent al congreselor internaţionale de ştiinţă artei şi estetică susţinând o serie de conferinţe la Stockholm, Varşovia, Sofia, Berna, Paris. Pentru calităţile sale ştiinţifice, academia germană din Munchen îl numeşte membru corespondent.

Contribuţia sa în domeniul de istoria artelor o dovedeşte şi lucrările publicate, între care amintim: Revendicările artistice ale Transilvaniei (1925), Biserici de lemn ale romanilor ardeleni (1934), Monumentele istorice ale judeţului Bihor, Biserici de lemn (1931), Biserici de lemn din judeţul Arad.

Despre bisericile de lemn din judeţul Arad mărturisea că „nu s-a scris o lucrare ori măcar un articol „. Prin aceste cuvinte indica pericolul ca ele să dispară cu toate că sunt încărcate de valoare artistică şi teologică. În 1940 el însoţeşte Universitatea Romana din Cluj la Sibiu, unde acesta s-a refugiat după dictatul de la Viena. Moare în 17 iulie 1945, răpus de o boală nemiloasă, cu amărăciunea de-a nu fi văzut reparată nedreptatea ce se făcuse ţării sale, în vreme ce o parte din colegii săi erau internaţi de comunişti în lagărul de deţinuţi de la Caracal. La dorinţa sa, este înmormântat la Arad în capela familiei alături de tatăl său.