Palatul Andrényi este situat în centrul orașului, pe Bulevardul Revoluţiei, în apropierea Palatului Administrativ. Acesta adăpostește sălile de curs ale Palatului Copiilor din Arad.
Palatul a fost construit între anii 1880-1890, de către o familie de comercianţi înstăriţi din Ghioroc, a căror nume l-a preluat. Baronul Andrényi a întemeiat în 1936 un magazin de produse feroase în Arad, numit „Ţesala de cal din aur”.
În 1948, clădirea a devenit Palatul Pionierilor, urmând ca din 1990 să adăpostească Palatul Copiilor.
Faţada palatului a fost realizată în stil neoroman, cu elemente preluate din stilul baroc. Clădirea în formă de „U” este puternic ornamentată cu stucatură, iar flancurile alungite încadrează o grădină. Ferestrele şi uşile, construite din lemn de esenţă nobilă, cu multe ornamente, s-au păstrat intacte până astăzi.
Ornamentaţia tavanelor, precum şi cea a pereţilor interiori, sunt excepţionale şi s-au păstrat până în zilele noastre. Palatul are, de asemenea, o scară interioară executată din marmură.
După naţionalizare, familia Andrényi a pierdut tot, inclusiv clădirea care îi poartă astăzi numele. Bătrânul baron, ca să-şi câştige existenţa, era nevoit să transporte nisip cu o căruţă. Dintre fiii săi, cel mai mare, Karoly, lucra ca şofer pe o vidanjeră, iar cel mai mic a devenit electrician.
Palatul Cultural din municipiul Arad este unul din edificiile reprezentative ale oraşului, în incinta căruia funcţionează astăzi Complexul Muzeal Arad şi Filarmonica de Stat Arad.
Clădirea Colegiului Naţional „Moise Nicoară” Arad găzduieşte colegiul cu acelaşi nume, fiind una dintre cele mai bune şcoli din Arad, cu o tradiţie de peste 130 de ani.
Palatul Neumann, construit în trecut ca reşedinţă privată, cu o arhitectură deosebită, adăposteşte astăzi spaţii comerciale şi spaţii ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad.