Situl arheologic localizat în punctul de cercetare arheologică „Cetatea”, de lângă oraşul Pâncota, este compus dintr-o cetate de pământ conservată integral, în interiorul căreia se află ruinele mai multor construcţii din evul mediu şi epoca modernă.
În acest loc a exsitat în secolul al XII-lea o mănăstire benedictină, în jurul căreia pare să fi fost realizată o impunătoare fortificaţie din pământ, prevăzută cu mai multe rânduri de valuri şi şanţuri.
De asemenea, aici a fost construită şi o cetate din piatră, menţionată în documentele secolului al XIV-lea. Cetatea a fost preluată de turci în 1565, iar datorită acestei etape situl arheologic poartă denumirea “Cetatea Turcească”.
În punctul arheologic denumit “Cetatea Turcească” , cercetările efectuate pe la mijlocul sec. XIX au scos la suprafaţă ruinele unei bazilici pe coloane, de tip oriental, din secolele X-XI. Edificiul descoperit prezintă un decor bogat, fiind construit în interiorul unei fortificaţii de pământ preexistente.
Biserica a fost reclădită în secolul al XIII-lea şi lărgită în secolul al XIV-lea.
În interiorul ei au fost identificate 58 de morminte cu un inventar bogat: accesorii vestimentare, cruciuliţe şi pinteni. Au fost descoperite şi următoarele obiecte speciale: fragment de inel din bronz, 6 catarame din fier întregi sau fragmentare, mărgele, pandantive, nasturi, cuţite, un vârf de săgeată, ghiulele de dimensiuni mici. S-au identificat şi obiecte din os:, aplică, mărgele, nasturi, un zar, precum şi obiecte din sticlă (predominant secolelor XVIII – XIX) recoltate dintr-o groapă de gunoi.
Din vechea Biserică medievală, la Complexul Muzeal Arad, este expusă o placă de paviment din teracotă pe care apar două animale cu capetele întoarse, precum şi baze de coloane de la altar.
În cadrul aceloraşi săpături arheologice au fost scoase la suprafaţă şi coarne de cerb prelucrate, datând probabil din epoca neolitică.