Ansamblul Cetății Aradului

Istoric

În decursul anilor 1763–1783, la Arad s-a construit una dintre cele mai moderne fortificaţii la vremea respectivă, din partea estică a Imperiului Habsburgic. Aceasta a funcţionat până la desfiinţarea Monarhiei Austro-Ungariei (1918) ca punct strategic important al liniei de apărare sudice a regatului.

Noua Cetate a Aradului, în conformitate cu planul imperial, trebuia să înlocuiască vechea cetate arădeană şi să corespundă din punct de vedere al tehnicii militare contemporane. În noiembrie 1918, Cetatea a fost ocupată de trupele franceze și sârbe, iar în iulie 1919 a fost din nou preluată de către Armata Română.

După sfârșitul Primului Război Mondial, Cetatea, precum şi Aradul în ansamblul său, se înscriu în ampla mişcare pentru realizarea Statului Naţional Unitar Român. În interiorul Cetății se constituie Consiliul Militar, Gărzile Naţionale şi Consiliul Naţional Român. La 10 iunie 1919, în Cetate intră prima unitate militară română – Regimentul 6 Vânători. În prezent, garnizoana din Cetatea Aradului e constituită într-un batalion mixt româno-ungar pentru menţinerea păcii.

Biserica Franciscană din Cetatea Aradului a fost construită de călugării franciscani ai „Ordinului Sfântul Francisc d’Assisi”, în anul 1705, ulterior cetatea fiind construită în jurul bisericii. Ultimii patru călugări dedicaţi Sfântului Ioan de Capistrano au locuit în mănăstire până în anul 1861, când aceasta a devenit, în mod exclusiv, spital militar.

Arhitectură

Edificarea Cetăţii, operă a arhitectului Ferdinand Harsch, a început în vara anului 1763, după sistemul Vauban, fiind o construcţie în formă de dublă stea cu 6 colţuri, cu ziduri puternice de apărare, cazemate şi alte construcţii militare.

Zidurile cetății sunt aşezate pe trei rânduri, fiind clădite din cărămidă şi umplute cu pământ. Grosimea lor este de aproximativ 3 metri, la acea vreme acestea fiind înconjurate de un şanţ umplut cu apă din râul Mureş, mărginit spre exterior de un mic val de pământ.

În acest tip de fortificaţie, unghiurile sub care sunt construite zidurile sunt astfel calculate, încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoşeu, în timp ce pământul de umplutură atenuează forţa exploziilor. Circumferința zidurilor cetății arădene este de 3.180 metri, acestea fiind prevăzute cu bastioane de tip cavaler, flancate de redute pentagonale. În total, bastioanele cuprindeau 296 de guri de foc.Stilul Vauban este întâlnit și în alte orașe importante ale României, precum Alba-Iulia, Oradea și Timișoara. Însă, dintre toate, Cetatea Aradului este cea care s-a conservat cel mai bine de-a lungul timpului.

Întemeietorul acestui concept arhitectural este Sébastien Le Prestre de Vauban (1633-1707), un inginer militar al regelui Louis XIV de Vauban. El a înființat știinta modernă a fortăreței-bastion cu formă stelară, un sistem defensiv în construcții, care a schimbat soarta militară a Europei.

Dincolo de aspectul militar şi strategic, Cetatea Aradului are o valoare arhitecturală importantă. Poarta principală de intrare, precum şi clădirile din interiorul cetăţii, au fost ridicate în stil baroc, cu puternice influenţe vieneze.

În interior, punctul forte al cetății îl constituie sistemul de 334 cazemate amenajate strategic în curtine și bastioanele de pe colțul zidurilor. În condiții normale, cazematele puteau găzdui 2940 de militari, iar în cazuri speciale, în jur de 4030. Structura complexă a fortificației, cu numeroase cazemate, a oferit posibilitatea unei rezistențe îndelungate. Din acest considerent, strategii austrieci au considerat Cetatea Aradului ca fiind una dintre cele mai puternice din Imperiu.

Curiozități

Cetatea Aradului a fost ridicată din finanțările împărătesei Maria Tereza, după metodele secrete ale celor mai renumiţi ingineri militari ai acelui secol. Deşi Imperiul Habsburgic se zbătea într-o criză economică fără precedent în perioada respectivă, împărăteasa construia infrastructură în regiunea Ardealului.

În perioada grea a anilor 1914-1918, Comandantul Suprem al armatei Austro-Ungare și-a constituit în această Cetate un lagăr de concentrare, în care au fost aduși mii de locuitori din teritoriile invadate de forțele Puterilor Centrale.

Aici a funcționat o tabără în partea exterioară a Cetății, perimetru în care au fost adăpostiți prizonieri din teritoriile Bosniei și ale Herțegovinei, printre care și controversatul naționalist Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand.

Potrivit istoriografiei locale, din cauza condițiilor precare de detenție, în Cetatea Aradului au murit 4317 prizonieri, majoritatea fiind sârbi. Urmărind destinul celui care a tras glontele decisiv al Marelui Război, Gavrilo Princip, acesta și-a executat o parte din pedeapsa de 20 de ani în Cetatea Aradului, urmând ca mai apoi să fie mutat la o altă închisoare, în Cehia, la Terezin.