Ansamblul urban al oraşului Ineu este alcătuit din zona centrală, inclusiv cetatea medievală; În partea nordică cuprinde strada Ioan Slavici, de la intersecția cu Calea Traian până spre cetate inclusiv. În partea sudică este alcătuită din Calea Republicii, între nr. 56 și 68. Iar în partea de est, pe malul opus al Crișului Alb, cuprinde zona delimitată de cele două biserici și cele două clădiri datate în secolul al XIX-lea.
1 vot(uri), media: 5.00
Se încarcă...Curiozităţi
Oraşul Ineu este principala poartă de intrare în Țara Zărandului, iar această poziţionare geografică i-a fost definitorie în încleştările istoriei din Europa de est.
Istoria medievală a Ineului se suprapune cu istoricul cetății Ineului, situată pe Calea Traian, operă a arhitecturii renașterii târzii. Aici, încă din 1295, există o fortăreață ridicată în centrul unui important cnezat românesc. Cu trecerea timpului importanța cetății crește, devenind centrul unui mare domeniu feudal, compus din 51 de localităţi.
După 1541, odată cu transformarea Transilvaniei în principat autonom, împreună cu cetăţile Caransebeș, Lugoj și Oradea, Ineul devine o verigă de apărare strategică pe falia de vest împotriva turcilor care ameninţau principatul.
În 1566, după o serie de lupte crâncene, cetatea Ineului este cucerită de otomani. În 1595 armatele ardelene au căutat să recucerească Câmpia Aradului.
Tocmai în timpul recuceririi Bucureștilor de către otomani a sosit vestea că trupele ardelenești au ajuns sub zidurile Ineului. La 22 octombrie 1595 garnizoana otomană de la Ineu a fost silită sa capituleze.
De menţionat, în noiembrie 1599, după victoria lui Mihai Viteazul în Bătălia de la Șelimbăr, cetatea de la Ineu a intrat sub stăpânirea acestuia.
Pârcălabul trimis din Țara Românească îşi exercita puterea în toate părţile comitatului Zărand. Pentru o perioadă de timp, garnizoana staţionară din cetatea Ineului participă la bătălii alături de domnitorul Mihai Viteazul. Voievodul a trecut prin aceste părți în drumul său spre Praga, pentru a duce tratative cu împăratul Rudolf al II-lea, care se aliase cu nobilimea transilvană împotriva domnitorului.
În acest ansamblu urban al Ineului se înscriu şi cele două biserici importante pentru comunitate, Biserica ortodoxă cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, respectiv Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
Sfântul lăcaş cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, situat pe strada Republicii, a fost ridicat între anii 1864-1868, de către enoriaşii din Ineu sub îndrumarea preoţilor Antonie Dan şi Mihail P. Feier, pe locul donat de comitele Petru Atczel. Biserica este construită din piatră şi cărămidă în formă de navă cu 3 balcoane şi este acoperită cu ţiglă şi tablă. După finalizarea lucrărilor de construcţie, aceasta a fost târnosită în anul 1869 de către P.S. Episcop Procopie Ivaşcovici al Aradului.
Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, situată pe Calea Republicii, a fost zidită între anii 1929-1933. Este o biserică de zid. Turnul este din cărămidă, acoperit cu tablă. Iconostasul a fost pictat de către Aurel Sabău. Până la construirea actualei biserici, slujbele religioase s-au oficiat într-o capelă sfinţită în casa lui Nicolae Taşcă de pe strada Ştefan cel Mare, colonist venit din Pecica.
