Situl arheologic este cunoscut sub denumirea situl de la „Dosul caprei”, localizat lângă satul Frumuşeni, comuna Frumuşeni.
Movila din hotar cu acest nume este o mică fortificaţie cu dimensiuni între 45 şi 65 metri. Forma sa este uşor elipsoidală cu diametrul de 30-40 m.
În apropiere de satul Frumuşeni, lângă “Dealul Căprii”, au fost identificate vestigii dacice și feudale (sec. XII-XIII), areal ce aparţine de vechea albie a Mureșului, existentă până în secolul al XIX-lea.
Fiindcă Mureşul reprezenta principala cale de transport a mărfurilor între comitate, în evul mediu funcţiona, în vecinătate, un important vad și o vamă. La acest vad al Mureșului, în apropierea cetății, a avut loc în iunie, 1527, bătălia hotărâtoare între țăranii români, maghiari şi sârbi, răsculați sub conducerea lui Iovan Nenada și armatele nobiliare. Trei zile la rând, cele două oști s-au războit, nobilimea așteptând întăriri rapide.
Țăranii au atacat armata nobiliară cu succes, însă sosirea noilor trupe nemţești de la Caransebeș, Lugoj și Hunedoara, superioare numericește, a decis bătălia în favoarea nobililor.
Nu este însă exclus ca cetatea amintită să se fi găsit de fapt pe dealul “Schanzberg”, situat la nord-vest de satul Frumuşeni, având o diferență de nivel de 5 m față de câmpia înconjurătoare. În acest loc se pot observa șanțurile de odinioară, care apărau o construcție pătrată din pământ. Cercetările recente ale arheologilor au scos la iveală obiecte de ceramică și vârfuri de suliță aparținând secolelor anterioare stăpânirii otomane care se păstrează actualmente în muzeul școlar din comuna Frumuşeni.